Una peste alta, nu sunt total dezamagită. Deși am șters totul de pe unghii repede, repede, rezultatul final nu a fost chiar atât de dizgrațios. Nu mă credeți?
În urmă cu 4 ani, când mi-am cumpărat celebra paletă cu 120 culori de la Fraulein 38, eram în culmea fericirii și eram absolut convinsă că voi folosi toate pastiluțele colorate în machiajele mele. Ei bine, am ajuns destul de rapid la concluzia că anumite culori pur și simplu nu se potrivesc tenului meu, nici măcar pentru un machiaj fantasy. Și pentru că numărul paletelor și fardurilor mele a crescut considerabil, paleta a rămas pierdută în dulpurile pe care nimeni nu le mai deschide, iar 50% din pastilele sale sunt încă neatinse
.
Ei bine, zilele trecute mă gândeam că a fost o investiție negândită, niște bani prost investiți, dar totuși mi-ar veni greu să o arunc...
Astăzi, fiind Beauty Friday, m-am așezat la măsuța de machiaj, mi-am pregătit camera, trepiedul, bancul de lucru, dar încă nu știam ce manichiură îmi voi face. Mi-am amintit brusc de paleta de farduri și am trecut la treabă.
Este pentru prima dată când încerc așa ceva!
Efectul obținut îmi place mult de tot, deși pentru a purta așa ceva în viața de zi cu zi mi-aș picta toate unghiile în aceleași culori.
Ce vedeți voi în clip, curcubeul de pe mâna mea stângă, este demonstrativ.
Pe viitor voi încerca alte manichiuri cu farduri, deja mi-au venit multe, multe idei în minte!
Mai trebuie perfecționată puțin tehnica, dar pentru ceva realizat pentru prima oară, spontan, eu sunt mulțumită de cum a ieșit!
[Voi reveni cu mai multe fotografii, soarele m-a abandonat mult prea devreme]
Sunt CONVINSĂ că orice femeie are măcar o sticluță cu ojă deja îngroșată, care nu se mai aplică deloc frumos pe unghii. Ce ne facem atunci când avem mai multe oje în situația asta și nu ne putem despărți de ele? Știți și voi: culoarea aceea îmi place prea mult ca să o arunc, oja aceasta poate mai e totuși bună de ceva, cealaltă am cumpărat-o în ceva excursie, nu pot să o arunc, cu oja din celelalte sticluțe vreau să obțin o nouă culoare, pe cealaltă o să o subțiez eu într-o zi...
Și zilele trec. Iar atunci când ne așezăm la măsuță pentru a ne face manichiura, întindem mâna spre o ojă proaspătă, care se întinde ușor și se usucă repede. Sau spre una din cele 5 oje cumpărate ieri.
Vă regăsiți în această povestioară sau doar eu pățesc așa? :)
Și uite așa colecția noastră crește, crește, crește, iar noi nu aruncăm mai nimic.
De aceea, astăzi vă propun o manichiură care oferă ojelor îmbătrânite o ultimă șansă de a supraviețui!
Combinațiile de culori pot să varieze, în funcție de preferințe și de ce aveți acasă.
Mie mi-a plăcut în mod deosebit efectul obținut pe ultimele 2 degete.
Am început o nouă serie de clipuri! Beauty Friday :)
Am început cu ceva mai ușor, un tutorial pentru o manichiură numai bună de luat la piscină! ^^
Și pentru că e primul meu tutorial, nu săriți cu pietre, roșii și ouă la mine! În schimb, puteți sări cu idei pentru clipurile viitoare, puteți să îmi spuneți ce nu am făcut bine, cum ați fi făcut voi și ce credeți că nu a mers! Totul pentru a îmbunătăți clipurile viitoare și pentru a evolua.
Lumina nu este excelentă, deoarece afară plouă de câteva ore, fapt care mă face să mă simt în mijlocul lunii septembrie, nu a lunii iulie.. :(
Nu vă așteptați la ceva grandios, e totuși făcut de un începător, ba chiar mai mult, un începător aflat în sesiune.
Calitatea lasă de dorit, dar asta doar din cauza laptopului, pentru ca filmările sunt făcute la rezoluție înaltă (tremurate, mai mult din cauza mersului...). Se pare că e destul de greu de procesat...
Sper să reușesc să îmbunătățesc calitatea conținutului și a prezentării în clipurile viitoare!
Numele noului proiect. Lucrez în colaborare cu Footsteps1, care este verișorul meu drag, pentru a acoperi cât mai multe orașe.
Astăzi, în loc să mă odihnesc înaintea examenului și în loc să încep să învăț pentru următorul, am făcut primul pas pentru noul canal de Youtube.
Check it out!
După cum știți, nu mai am timpul necesar proiectelor handmade, așa că nu voi reveni prea devreme cu noi creații, deși mi-aș dori acest lucru. Cine știe, poate în vacanța de vară mă voi mobiliza puțin și voi încerca să modelez ceva. Nu știu sigur încă dacă voi reuși.
Daaaar, pentru a nu lăsa partea mea artistică să putrezească, am ales să mă concentrez pe un nou proiect, care sper să prindă amploare. Despre ce este vorba?
Voi încerca să încropesc mici filmulețe care să surprindă cât mai bine frumusețea anumitor orașe. Nu e o încercare de a promova turismul, este o încercare de a arăta lumii cum văd eu viața în anumite orașe, atât din punctul de vedere al celui care trăiește acolo, cât și din punctul de vedere al turistului, atunci când voi fi în vacanțe. Voi încerca să acopăr cât mai multe orașe, dar bineînțeles că asta ocupă mult timp, deci este un proiect pe termen lung. Totodată, va fi frumos să revăd clipurile și să îmi amintesc de clipele petrecute acolo! :)